luni, februarie 13, 2006

La Referate



Astăzi , Studenţii mei de TCM au susţinut referatele de specialitate, la TCM, pentru obţinerea accesului în examenul de TCM. În fond, ...o chestie destul de dură: fiecare a primit o tema despre care nu s-a vorbit la curs, documentare fara nici o instructiune, pregatire referat, pregatirea prezentării la nivel de Sesiune de Comunicări! Au venit cincisprezece studenţi, din 24! Cu ceilalţi nu ştiu încă ce voi face! Am avut satisfacţii deosebite, dar şi gust amar! Gustul amar îl las uitării, nu prea mă interesează!
În primul rînd am fost bucuros pentru faptul că cei mai mulţi s-au respectat şi au venit la ţinută de sărbătoare şi acest fapt înseamnă începuturile respectului de sine!
Pe de altă parte, cei care s-au prezentat, au depus eforturi să se afirme! Au încercat, aproape fiecare, să-şi demonstreze forţa proprie! Această forţă individuală, aşa cum am presupus există şi tare mă bucură!
Alte observaţii: limbajul şi vocabularul a fost fundamental determinat de nivelul preocupărilor ca student! Ai vocabular, dacă eşti pe felie! Acumularea se face mărunt şi în timp! Asta înseamnă să fii la cursuri, lucrări şi proiecte, să citeşti, să bagi la ureche idei, principii, concepte etc.
Unii au primit picioarele în fund mai devreme! Au făcut faţă, şi-au însuşit criticile, au trecut la treabă, s-au manifestat în mai multe locuri şi mai ales în timp! Aş vrea să stie tot neamul următoarele: nici unul dintre voi, nu a primit mai multe la poponetz, decât cei cărora le spuneţi că sunt favoriţi! Unii mă înjurau noaptea, alţii, pe ploaie, în drum spre uzina, alţii căutând de unul singur cai verzi pe pereţi! Da! Puteţi să le spuneţi favoriţi! Sunt favoriţii soartei pe care au acceptat să şi-o pregătească pe baza muncii crude! Oricine dorea, putea fi în locul lor! Când am înaintat oferta, doar unul a intrat în horă, celuilalt i-a trebuit încă o luna! O poziţie sau două din ofertă sunt încă goale! La muncă nu se prea înghesuie lumea! Şi eu pot forma un student, doar prin muncă, dacă are restul...
Pe de altă parte să ştiţi că fiecare dintre voi este şi va fi bun la câte ceva! Chiar dacă nuva fi bun la TCM sau în inginerie!
Studenţii mei de TCM, nu accepta critica! Orice acţiune de corecţie a unei prezentări, a unei atitudini, sau a unui comportament este neplăcut! Am considerat că e mai bine să vă critic eu, decât să vă critice şi să vă penalizeze alţii la licenţă (unde voi fi ;i eu), sau în viaţa profesională. Oare ar fi fost mai onest sa nu spun nimic şi să comunic, sec.... o notă? Poate că aşa o fi mai bine! Liniştea ar fi fost mai mare!
Pozele de la susţinerea referatelor nu au fost reuşite! Singurele poze reuşite sunt cele de mai sus: Zahu şi Raul! Poate băieţii au un portofoliu de poze pe măsură! Nu mai vorbesc de Zahu, care cred că va avea un film demn de invidiat peste 10-20 de ani!
Ca un bilanţ: din 24 de studenţi, s-au prezentat 15, din care 2 mi-au lăsat un gust uşor amărui!!! Deci 13 din 24! Valoare certă: 54,1%! O fi bine? O fi rău? Rămâne să vedem câţi studenţi vin la examen!
...........................................................................................
După care.............urmează licenţa!

14 comentarii:

zahandrei spunea...

Ii multumesc domnului profesor pentru cele spuse despre noi pe blog, in legatura cu referatele. La discutia de la sfarsitul prezentarii referatelor, eram destul de dezamagit, si nu numai eu, datorita faptului ca in locul asa mult asteptatelor note, sau calificative, am primit mustrari, sau picioare in poponetz, asa cum ii place sa zica domnului profesor :D. Majoritatea colegilor care s-au prezentat, asteptau rezultate satisfacatoare din partea conducatorului nostru. Ei bine n-a fost in mare parte asa. Probabil fiecare credea in sinea lui, asa cum am crezut si eu, ca referatul prezentat va coincide cu cele cerute de domnul Lobontiu. Si aici fac legatura cu ceea ce spunea domnul profesor chiar in timpul prezentarii. Si anume ca nu stie dansul cati dintre noi cunosc ce inseamna un inginer. Si cred ca suntem aproximativ toti in aceeasi oala, pentru ca nu prea stim ce e ala inginer (eventual injinier :)). Daca am fi stiut, probabil realizarea, si prezentarea referateor se apropia, mai mult sau mai putin, de ceea ce astepta domnul profesor.

zahandrei spunea...

Aaaa, si tin sa-i multumesc domnului Lobontiu ca m-a facut vedeta, impreuna cu colegul meu Raul, pe blogul dansului. Macar ca si modele suntem buni si noi...:))). Iar filmul facut la prezentarea referatelor, varianta TAPE, va fi "lansat mai tarziu pe piata", dupa ce va fi transformat in format DATA, si stati linistiti ca pretul lui este 0 (zero), doar sa va prezentati cu cate un CD. Sper sa fie doritor si domnul profesor. In cazul in care nu va dori filmul, cu siguranta nu ii va fi dor de noi...

milobby spunea...

Hehehe!Periutza, periutza rafinata! Daca problema voastra sta in note, sa stiti ca toti ati luat note mari, chiar supermari, exceptind doua nume!

muresan d spunea...

Nu vad de unde atata interes pt note!!! referatele au fost pt acces in examen...deci "nota" este DA sau NU!!! notele nu au influentza nici asupra examenului, nici asupra mediei! Corect?! daca gresesc, anuntati-ma va rog!

zahandrei spunea...

hehe muri, periutza periutza rafinata..... stiam toti ca dupa prezentarea ref, vom trece treapta asta, sau ce tu aveai dubii? :)))))))))))

zahandrei spunea...

muri draga, tu insuti de aproape 5 ani ai tot timpul un interes pt note, ca si noi ceilalti de altfel, asa ca daca ai fi primit o nota la referat nu-mi spune ca nu te-ar fi interesat. Si apropo domnul profesor, aveti multa multa dreptate pe blog, dar aci cu periutza, periutza NU. Mai bine spuneam ca nu-mi convine? Minteam...

raul ghiran spunea...

Nu am vrut sa comentez de la inceput sa nu "sariti" si pe mine dupa cum se vede dar:
1. nota de la referat din cate stiu eu e 10% din nota de examen deci nu e "da" sau "nu";
2. examenul include si intrebari "ping-pong" deci de ce atata interes pt. maxim 1 punct (nota de la referat inclusa in nota de examen);
3. The End........de ce va stresati?......"Pana la urma toata lumea trece".

VLAD D. spunea...

Cate o lectie de morala prinde bine din cand in cand si in plus nu inteleg de ce isi asuma "responsabilitatea" pt asa zisele reusite partiale sau esecuri mai multi decat ar fi necesar...
Legat de note...astea vin si trec...experientza si sfaturile raman

VLAD D. spunea...

NU UITATI!!! Maine la ora 13 se tin consultatii pt TCM.

zahandrei spunea...

Ori fiecare ne asumam responsabilitatea. Ori toti suntem "mai multi decat ar fi necesar". Nu Vlade? Sau s-au facut deja categorii? hahahaha, si nu stiu eu?

Mircea Lobontiu spunea...

Mai Pehlivanilor! Ma bucur cand vad ca va scandalizati pe blogul meu! Sa lamurim cateva lucruri!
1. Toti cei care au prezentat referat, au punctul, 10% din nota.
2. Toti cei care au prtezentat referatul pot sa intre in examen, d.p.d.v. al referatului.
3.Intrebariel profesionale de tip "ping-pong", sunt importante, pentru ca ele dezvaluie valoarea voastra instantanee!
4. Problema periutzei era adresata celui care a comentat inaintea mea, adica lui Zahhu!
5. Miercuri ora 13 TCM, consultatii, pentru cine vrea!
6.Da! Eu am facut categorii: Studentii mei de TCM! mai stiti si alta categorie? Ca in cadrul categoriei o primiti pe coaja, asta e altceva!

zahandrei spunea...

Nu mai comentez nimic, ca sa nu mai periu, si ca sa nu mai jignesc pe pe nimeni... Cu toate ca NU PERIU PE NIMEEEENI!!!

muresan d spunea...

Bre da' voi nu avetzi ce face astazi, numai sa va certatzi?! :D. Voi nu avetzi femei de iubit?! ahaaaa... voi asteptatzi 24 FEB, sa vina Dragobetele, ca sa iubitzi ROMANESTE...am inteles...atunci aflatzi ca pt tot ce s-a intamplat pana acum, pt toate intamplarile si experientele prin care am trecut NOI, TCM-ul, va iubesc pe toti!!! iar daca ma intrebatzi in 24 FEB, de Dragobete, o sa va iubesc la fel de mult!...pe ROMANESTE!

Mircea Lobontiu spunea...

Hehehe! Fain Dani! Ashtia habar nu are ce e iubirea! Lor le tre' bani, note mari fara sa faca nimic si fetele sa vina ...fara ca ei sa ofere nimik! Sigur... o sa o sfarsheaska singuri!