duminică, februarie 13, 2011

Intâlnire de IMMUM

În 11 februarie 2011 ne-am adunat mai mulţi IMMUM - işti.
Scopul : a.) O scurtă trecere în revistă a ceea ce încă suntem;b.) Iniţierea unor acţiuni pentru realizarea unor întâlniri mai însemnate, cu o participare mai mare a celor care au activat în IMMUM Baia Mare.
Ne-am adunat 67 din peste 6000. Sunt convins că mulţi foşti colegi sunt supăraţi pe mine. Am încercat să creez germenii unei idei: aceea că mai suntem! Dacă această idee pătrunde şi se dezvoltă, se vor realiza întâlniri la care nimeni nu va mai fi supărat sau indignat că nu a fost prezent. În calitate de organizator am făcut ceea ce s-a putut în limitele timpului şi a resurselor de care am dispus!
Intâlnirea a fost plină de emoţii. Fostul director al uzinei, ing. Girip Manea a rostit câteva cuvinte prin care a relevat faptul că IMMUM-ul a fost o şcoală care a creat mulţi profesionişti în domeniul ingineriei şi în domeniul producţiei. Au mai rostit câteva cuvinte fostul inginer şef ing. Dumitru Grama, fostul director comercial ing. Ernest Buny şi fostul contabil şef ec. Gavril David. A mai rostit câteva cuvinte şi Alexandru (Mesaroş), Episcop greco-catolic de Blaj, în calitate de fost coleg de-al nostru.