marți, octombrie 03, 2006

Inceput de an universitar



Astazi, 2 octombrie a avut loc Deschiderea festivă a Cursurilor Universităţii de Nord din Baia Mare. Evenimentul s-a petrecut la Teatrul Dramatic din Baia Mare. Sală arhiplină,...studenţi, părinţi, profesori, presă, învitaţi. Deschiderea festivă a cursurilor a fost onorată de Ministrul Educaţiei şi Cercetării, domnul Mihail Hărdău, de Prefectul judeţului Maramureş, doamna Gyongyike Bondi, Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, domnul Marinel Kovacs, Primarul Municipiului Baia Mare, domnul Cristian Angel, PS episcop-vicar ortodox Iustinian Chira Maramureşanul, Episcopul greco-catolic Ioan Şişeşteanul.
După cuvântul de deschidere al Rectorului Universităţii de Nord din Baia Mare, prof. dr. ing. Dan Călin PETER, invitaţii ne-au onorat cu alocuţiuni de îndemn, de gînduri bune şi succese.
A urmat o scurtă vizită a ministrului în spaţiile universităţii în care înca se mai efectuează reabilitări consistente, de care ne bucurăm. De ce? Pentru că reabilitezi consistent atunci când ai bani! Şi anul acesta au fost.
La ora 12, a avut loc o conferinţă de presă în Sala Senatului Universităţii de Nord. Imi este ciudă că uneori presa este suficient de mărginită la a pune intrebări deloc fundamentale, mai mult sociale, sau ca cele ce se pun la interviurile despre fotbal. Fondul de schimbare al educatiei nu e perceput, ....necesitatea competitiei, ....necesitatea dezvoltării cercetării care trebuie să devină o resursă pentru viitorul Romăniei şi.... sunt lăsate in urmă. Pentru presă contează doar salariile, imaginile negative (că de cele pozitive nu se prea scrie) ale învăţământului, punerea problemelor într-o dungă!
Politica ministrului in domeniul educaţiei şi cercetării o consider pertinentă! Mă bucur din suflet! Cred ca trebuie să ne regândim strategiile locale universitare!

luni, octombrie 02, 2006

Invitatie

Marti, 3 octombrie 2006, ora 16, învit studenţii de la Studii Aprofundate "Proiectarea şi Fabricarea Roţilor Dinţate" in sala L 17, pentru o discuţie privind planificarea activităţii pe parcursul semestrului I.

duminică, octombrie 01, 2006

Potentialul creativ romanesc

Ce parere aveti despre abordarea problemei potentialului creativ romanesc, în aceasta manieră! Articolul merita de citit, îndeamna la reflectii, mai ales daca ne gândim ca tehnologia poate deveni o resursa! Şi nu una oricare! Rămâne doar să gândim in viitor si la nivel strategic!

Cresterea Industriala

Oare când vom încerca să abordăm creşterea industrială a României, sau a unui judeţ într-o asemenea manieră? Oare nu o fi necesară o concentrare mult mai mare a cercetării pe unitatea de suprafata, sau pe milionul de locuitori? Raspunsul are caracter strategic si investitional! Va sări cineva la interval?
Iar daca ar fi sa incercam abordarea tehnologilor viitorului......cam ca si la Northwestern University
cu Centrul de Cercetare.....ar fi minunat,....dar de unde $-ii?