vineri, august 24, 2007

MCT 2007



Ieri am ajuns in Grecia! După un drum destul de încet prin Bulgaria, am ajuns cu bine la Alexandroupolis. Bineinţeles, că am parcat şi am clarificat cazarea la hotelul Klio din localitatea Makri (10 km vest de Alexandroupolis) şi primul drum a fost....la mare...
O mare minunată, Mediterană, Mediterană...., dar bucăţică din ea de prin aceste locuri poartă numele Traciei....., Marea Tracică!
Prima imagine a mării este mai sus....şi această poză ar mai trebui să ne spună că spaţiul de la stânci pînă la mal este protejat faţă de vâltoarea mării! ....aici am găsit viaţa marină "colcăind" pe deplin: mai multe soiuri de alge şi ierburi de mare, mai multe soiuri de peşţi, crabi, scoici de diverse tipuri şi alte gângănii, crustacee, peşti etc. Aici poţi să vezi în miniatura cum se trăieşte şi cine pe cine "papă" pentru a exista!
Mâine dimineaţă începe Conferinţa Internaţională MCT 2007. Programul este destul de încărcat! Astăzi am lipsit, fără să vreau, la programul de după amiază organizat la primăria localităţii Alexandroupolis.
Vor mai urma informaţii!