sâmbătă, aprilie 23, 2005

Conferinta

Pentru vineri, 22 aprilie, ora 12, am anunţat conferinţa cu tema „Managementul cunoştinţelor – o modă sau un bun necesar?”susţinută de dr. Gabriela Avram, iar pentru sâmbătă, 23 aprilie ora 900, în sala L18, atelierul de lucru cu temele:
a.„Blog-ul” – campion la categoria uşoară a uneltelor noii generaţii;
b.Open space – blogging, educaţie, managementul cunoştinţelor.
La conferinţă au participat peste 40 de persoane, studenţi de la TCM, Managementul Firmei, Inginerie Economică, Jurnalistică, cadre didactice, reprezentanţi din mediul de afaceri. M-am bucurat foarte mult pentru participarea domnişoarei Călăuz, studentă la Jurnalistică, pentru că în felul acesta sper să penetreze ideea blogging-ului şi la alte specializări din Universitatea de Nord. Conferinţa a durat o oră şi 45 minute. Concentrare, însemnări, studenţi puşi pe gânduri etc.
A două zi s-a "petrecut" un atelier de lucru cu 25 de studenţi. Au fost inventariate probleme de ale studenţilor în domeniul blogging-ului. Unii aveau construit un blog, alţii nu. Au fost clarificate o mulţime de probleme. Printre altele, au fost parcurse rapid blogurile studenţilor, care erau prezentate de "Nerezonabilul Profesor". Atelierul de lucru a durat peste trei ore. La final am cerut o mică evaluare din partea studenţilor, asupra celor petrecute. Se desprind următoarele idei de bază:
a.) impact deosebit;
b.) se prevede o schimbare de perspectivă asupra sistemului de învăţare;
c.) se dezvoltă puternic globalizarea socială;
d.) dezvoltarea aplicaţiilor pe blog;
e.) ar fi fost necesare alte condiţii, calculator pentru fiecare;
f.) asemenea conferinţe şi ateliere de lucru trebuie repetate;
g.) necesitatea unor schimburi de experienţă între comunităţi de bloggeri;
h.) generalizarea ideii de a avea un blog .
A fost interesant faptul că a doua zi după conferinţă, managerul şi patronul unei firme din Baia Mare, participant la conferinţă, a organizat un mic seminar de diseminare a cunoştinţelor acumulate la conferinţă în cadrul echipei sale de colaboratori. Nu vreau sa fac reclama unei firme, dar este totuşi de menţionat această atitudine managerială profesionistă a domnului Pop Ion Nicolae.
Mulţi din cei de lângă noi nu pricep încă ceea ce s-a petrecut în aceste zile.Eu zic că s-a petrecut doar ceva NEREZONABIL! Poate cu timpul o să reuşim să îi atragem. De fapt, face cineva un blog, doar dacă doreste, pasional. Dacă rezultă şi altceva, e minunat. E şi mai minunat atunci când poate rezulta cunoaştere. Când mă gândesc doar la câtă informaţie este adunată în referatele tuturor studenţilor de TCM! Şi doar acuma se învaţă regulile însemnării pe blog.
Toate acestea s-au petrecut la sfârsit de săptămână, vinerea şi sâmbăta. Nu mai am nimic de spus privind valoarea participanţilor. Au venit doar cei interesaţi!
Urmează şi câteva poze de la eveniment.
Oare a meritat efortul organizării acestor întâlniri din săptămâna aceasta?

Valoarea de marca

Studentul meu, Cristian Cezar Ciolte ( după unii " Cezar Amariei", dupa alţii Maria e a lui Cezar, dar nu are importanţăm pentru că toţi ştiu cine e Cezar şi cine e Maria) a găsit de bun augur să ne informeze câte ceva despre marcă. Am considerat că merită publicate constatările lui.
"Marca nu mai este un instrument de marketing ci marketingul este un instrument pentru marca. Mixul de marketing serveste crearii, dezvoltarii si evolutiei marcii. Marca nu este doar o creatie comunicationala, ci si activul cel mai important al unei firme, respectiv argumentul cel mai puternic de vanzare. Mai mult, marca are propria existenta, ea nu mai depinde de existenta productiei in sine.
Marca a devenit un element central in crearea de valoare, atat din punct de vedere patrimonial, cat si relational sau ca putere comerciala.Vorbim azi de identitate de marca tradusa in imagine.
Marca reprezinta principalul motor al societatii de consum. Un studiu realizat de revista Advertising Age in 2001 arata ca valoarea de marca (
Valoarea de marca reprezinta procentajul de valoare pe care o firma o poate avea pe piata datorita numai marcii in sine) pentru marile firme multinationale este mai importanta decat am putea crede: Coca-Cola — 59%; Ford — 58%; Mc Donald`s — 64%; Kodak — 60%; Disney — 61%.Marca inglobeaza tot. In prezent ea comanda dezvoltarea ofertei, unind toate elementele mixului si toate activitatile. Cauzele principale ale acestei evolutii sunt in mare parte saturarea pietelor si uniformizarea produselor."

Despre proprietatea intelectuala

Dacă miercuri 20 aprilie aveam de făcut anunţuri pentru studenţii mei de la Universitatea de Nord, consider că acum ar trebui să scriu câteva cuvinte despre micile noastre întâmplări.
Conferinţa cu tema „Elemente de proprietate intelectuală” susţinută de ing. Carmen Neacşu – consilier în proprietate industrială, Centrul Regional pentru Promovarea şi Protecţia Proprietăţii Industriale (CRPPPI) din cadrul Fundaţiei CDIMM Maramureş, s- a desfăşurat pe parcursul a două ore. Au participat studenţi de la Managementul Firmei (anul III), de la TCM (anul IV), IEDM (anul III). Au fost prezentate aspectele definitorii legate de proprietatea intelectuală, proprietatea industrială, invenţie, inovaţie, marcă, protecţie, importanţa protecţiei proprietăţii industriale, soluţii de protecţie etc. Impactul asupra studenţilor a fost mare. În primul rând au avut un contact cu alte persoane decât proprii profesori, iar în al doilea rând au fost abordate probleme de un interes deosebit asupra a ceea ce este proprietatea necorporală. Este important faptul că s-a creat un precedent privind sursele de informare şi cine ştie, poate se va naşte o lucrare de licenţă pe teme de proprietate industrială, cu aspecte de impact asupra dezvoltării firmelor. Sunt firme care au invenţii şi se dezvoltă, sunt firme care si-au făcut rebranding şi problema aceasta este legată de problema mărcilor de firmă şi de produs. Au cerut contacte pentru dezvoltarea anumitor idei. Au fost distribuite materiale scrise pentru clarificarea anumitor aspecte.

miercuri, aprilie 20, 2005

Anunturi pentru toti studentii mei

Studenţii mei de TCM, m-au dojenit astăzi pentru faptul ca am cam neglijat blogul în ultimele zile. Este ceva minunat când constaţi ca studenţii îţi simt lipsa. Am meritat dojana!
Am câteva anunţuri pentru toţi studenţii mei, atât pentru cei care ma iubesc cât şi pentru cei care mă urăsc:
1.Joi, 21 aprilie, ora 1000, în amfiteatrul A4 are loc conferinţa cu tema „Elemente de proprietate intelectuală” Lector: ing. Carmen Neacşu – consilier în proprietate industrială, Centrul Regional pentru Promovarea şi Protecţia Proprietăţii Industriale (CRPPPI) Maramureş
2.Vineri, 22 aprilie, ora 12, în amfiteatrul A4 are loc conferinţa cu tema „Managementul cunoştinţelor – o modă sau un bun necesar?”susţinută de dr. Gabriela Avram, Senior Researcher la University of Limerick, Irlanda.
3.Sâmbătă, 23 aprilie ora 900, în sala L18, se va desfăşura atelierul de lucru cu temele:
a.„Blog-ul” – campion la categoria uşoară a uneltelor noii generaţii
b.Open space – blogging, educaţie, managementul cunoştinţelor.
Atelierul va fi condus de dr. Gabriela Avram, Senior Researcher la University of Limerick, Irlanda.
Dragii mei studenţi, vă aştept la aceste activităţi, pe care am incercat să le organizez pentru voi.