sâmbătă, iulie 14, 2007

Blatistul 1

Secvenţa 1.

De câteva zile vuieşte presa cum că învăţământul romanesc este sub toată critica. Mai adineauri se spunea la TV-u, cum că, după bacalaureat, ar fi judeţe cu mare concentraţie de „deştepţi” ( cu note mari) şi judeţe cu mare concentraţie de „proşti” (cu note slabe)!!!:)) Să cad pe spate!….a trebuit să pun frână pentru că eram în maşină!!

Secvenţa 2.

Nerezonabil cum sunt, m-am băgat şi în cercetarea proiectarea unei firme private. Mai mult, mi-am dus acolo studenţii, doctoranzii…oameni din această zona …care este sub toată critica. Se face proiectare parametrică!! Aceşti studenţi, care absolveau acum câteva zile si au lucrat la licenţă în firmă, au ajuns ca după 6 zile de la angajare să le fie proiectul lansat în fabricaţie, iar acum şi-l monitorizează şi îl pun la punct! Mă gândeam dacă aceşti absolvenţi sunt rezultate sub toată critica? Ştiu că tâmpenii de care fac eu, fac puţini! Viaţa mea începe la 7 dimineaţa şi se termină cam pe la ora 12 noaptea. Universitate, doctoranzi, catedră, contracte de cercetare, expert în dezvoltarea regională şi director de cercetare la o firmă! Oare e bine? Oare e rău? Şi vă asigur că nu e vorba de bani!
Astăzi unul din colegii mei a aflat că devine conferenţiar! M-am bucurat! Ieri am aflat că doi colegi mai „nebuni” pe care i-am antrenat pentru proiecte pe IMPACT, au primit un prim răspuns favorabil! Astăzi câţiva masteranzi şi-au susţinut dizertaţia! Tot astăzi un doctorand şi-a susţinut un referat de etapă cu rezultate foarte bune! Bucurii peste bucurii!!! Şi ştiu să mă bucur de succesele tuturor, mai ales dacă sunt şi eu implicat în ele!

Secvenţa 3.

Mi-am amintit de cartea distinsului profesor Nicolae Ţăran, de la Universitatea de Vest din Timişoara cu titlul ”Managementul Proiectelor de Cercetare-Dezvoltare”, în care, domnia sa afirma, pe undeva, că …”managementul vizează realizarea următoarelor scopuri structural – funcţionale: formalizare, cooperare şi coordonare.”…şi în continuare afirma faptul: „cooperarea este inevitabil afectată de următoarele incongruenţe şi divergenţe care subminează, de regulă, consensul acţional:

tentaţia de a deveni blatist;

preferinţele şi interesele divergente;

incongruenţele între acţiunile prescrise şi acţiunile efective.

Am intrat pe www.dexonline.ro, să dau de termenul blatist! Nimic! Am googlerizat termenul blatist: peste 500 de articole! Adică se scrie, dar nu avem nimic în DEX? Am intrat în bibliotecă şi am luat DEX-ul …adevărat, pe hârtie: „blat- a călători pe blat sau a face blatul, se spune despre cineva care călătoreşte fără bilet sau abonament într-un mijloc de transport”! Mi-am amintit cum am făcut blatul cu trenul în studenţie! …eram cu inima cât un purice până am ajuns la destinaţie!!!
Mi-am dat seama că profesorul Ţăran se referea la cei care călătoresc toată viaţa, într-o organizaţie, fără să facă nimic! Sunt într-o organizaţie care „merge” sau trebuie să meargă!

Secvenţa 4.

Revin la secvenţe 1, 2 şi 3!

- blatist nu mă simt;

- am ceva realizări prin studenţii mei, prin absolvenţii mei;

- învăţământul merge prost;

- ştiu ce este blatistul.

Oare nu ar trebui să ne punem întrebarea: Cine este blatist şi cine nu în învăţământul românesc?

Dacă suntem blatişti 80% dintre cadre didactice, atunci ceea ce se afirmă este adevărat!

Dacă suntem blatişti doar 20% dintre profesori, este o stare normală!

Întrebarea este: Cine evaluează?

Dacă evaluatorii sunt 80% blatişti……

………………………………………..

:)

(Va urma: Prin ce se caracterizează blatistul dintr-o organizaţie!)

vineri, iulie 06, 2007

Intilnire cu doctoranzii


Luna iunie a fost plină de evenimente. În cadrul relaţiei de colaborare cu Universitatea Szent Istvan din Godolo, l-am invitat pe domnul profesor Csizmadia Bela să susţină o conferinţă pe tema "Crearea Modelului" în cercetare!
Au participat doctoranzi de-ai mei şi de-ai profesorului Pay, precum şi doi doctoranzi ai profesorului Csizmadia.
Intâlnirea a fost fructuoasă, cu multe lucrururi de luat în seamă. Toţi cei prezenţi şi-au prezentat în mod deosebit intenţiile în domeniul doctoratului. S-au stabilit legături interesante.
În rest, am făcut o vizită la Muzeul Florean, muzeu de sculptură în natură şi la Muzeul de Mineralogie. Nu a lipsit vizita în Centrul Vechi al Băii Mari, care este minunat reamenajat!

joi, iulie 05, 2007

IEDM final


Şi studentii de la IEDM si-au susţinut licenţa în 25 iunie!
Temperatura a fost ridicata! După susţinerea lucrării de licenţă, unii, nu au mai suportat temperatura,....şi-au luat pantalonii scurţi!!!!
Şi aceştia sunt căutaţi pe piaţa! Aproape toţi erau angajaţi în momentul susţinerii licenţei!
Vă doresc şi vouă succes în viaţă

TCM final


In 21 iunie, o mica trupa de la TCM si-au susţinut licenţa!
Sper ca trupele din anii viitori să fie ceva mai mari pentru ca este mare nevoie de ingineri!
Echipa mea a fost la inaltime: Cipri, Gabi, Marius şi Norbert! Trei dintre ei işi continuă munca.

sâmbătă, iunie 16, 2007

Agronomia si Industria Alimentara



Centrul de Cercetare pentru Agronomie şi Industria Alimentară din Aragon cu întinse pământuri pentru cercetare este dotat la nivel tehnologic avansat. Pamânturile nu sunt atât de bune ca ale noastre!

In general transferul tehnologic şi dezvoltarea tehnologică este susţinută de guvernul local.

aaiTIIP


Fundaţia Asociaţia de Cercetare Sisteme de injecţie pentru industria maselor plastice.

Walqa





Parcul Tehnologc Walqa. Aici au acces firmele tehnologizate!

PLAZA



Ricardo Garcia ne prezintă Platforma Logistică Plaza!

Este un mare proiect european logistic, 13 mil. m.p.

Cele patru obiective majore ale proiectului sunt:

  1. Gestiune integral autonomă (400 mil Euro): drumuri, depozite, rampe de descărcare, incarcare şi transbordare, acces la aeroport (gard în gard), CF şi autostradă. Facilităţi: apa, canal, energie, internet etc.
  2. Incadrare în perioada planificată (2002-2010) – 2 ani avans.
  3. Aducerea unui numar de maxim 300 firme private (este vorba de firme mari cu nevoi de sisteme logistice pentru distribuţie şi transport, care ar trebui să investeacă 2,5 Mld. Euro.
  4. Crearea a 12.000 locuri de muncă (acum sunt 5.000) – multe sint locuri active pentru femei.

......si încă se construieşte;

Fundatia TehnoEbro



Fundaţia TehnoEbro are o misiune şi o viziune!

Şi sunt adevărate.

marți, iunie 12, 2007

Zaragoza











CEEI











La Centrul European de Inovare în Intreprinderi! Aici afacerile tehnologice stau " la incubator" câţiva ani!

IT Aragon 5


Echipa care a participat la această vizită

IT Aragon 4


Oscar Lopez , şeful Oficiului pentru Proiecte Europene a Universităţii din Zaragoza ne expune strategia de dezvoltare a cercetării şi transferului tehnologic prin proiecte! În perioada 2007-2013 Universitatea din Zaragoza şi-a propus triplarea fondurilor accesate prin proiecte europene.

luni, iunie 11, 2007

IT Aragon 3


Macheta Institutului Tehnologic Aragon, aşa cum va arăta la finalizare.
Oare când va fi gata macheta Institutului Regional de Educaţie Cercetare şi Transfer Tehnologic?

IT Aragon


Domnul Carlos Gomez, prezintă structura şi funcţiile institutului. După ce am facut o vizită prin laboratoare, unde am văzut lucruri minunate, dintre care unele pe care le avem şi noi (nu am poze), Petre Mitru a pus pe tavă o afirmaţie minunată, demnă de luat în seamă: „Nimic nu e nou pentru noi, decât voinţa de a face!”


Unde e voinţa? Cine ne-o dă?

IT Aragon 1




Intrarea echipei la Institutul Tehnologic din Aragon şi alocutiunea de primire a directorului general dl. Manuel Muniesa

Spania Zaragoza 3




Hotelul unde suntem cazaţi şi barul hotelului

Spania Zaragoza 2




Palmierii din Zaragoza şi un minunat sens giratoriu

Spania Zaragoza 1


Ajunşi la Zaragoza, am descins din tren în gara cea nouă. Gara veche este încă alături de cea nouă, ...pentru a intra în istorie. Aşa se construieşte istoria pentru viitor.

Spania 7




Puerta de Atacha – exterior şi bijuteria de grădină din interior. Am păstrat un minut de linişte, în memoria celor care au dispărut aici în atacurile teroriste.